Home
 
Despre
 
Echipament
Camere
Obiective
Accesorii
Filme foto
 
Cum funcţionează ?
Diafragma
Obturatorul
Expunerea
 
Cum fotografiem ?
Reguli şi greşeli comune
Prelucrarea digitală
 
Resurse
 
Contribuţia ta
 
Contact
 

FILMELE FOTO

Deşi, datorită fotografiei digitale, fotografia pe film se va restrânge doar la nivelul anumitor profesionişti, cred că filmele se vor mai folosi încă o bună bucată de vreme, datorită în special, avantajelor în cazul printurilor de mari dimensiuni precum şi preţului destul de mare (încă) al SLR-urilor digitale.

O mare atenţie trebuie acordată alegerii filmului. Un compromis în această privinţă vă poate da peste cap toată munca. Există tendinţa, mai ales la fotografii mai puţin experimentaţi, să “lase totul” pe seama aparatului, fiind convinşi că performanţele unui echipament de câteva sute de dolari sunt garanţia unor imagini reuşite, pelicula fiind mai puţin importantă. În realitate, lucrurile pot fi chiar invers. O fotografie făcută cu un aparat vechi, fără mari pretenţii, dar pe o peliculă de calitate, va arăta mult mai bine decât una făcută fie şi de cel mai sofisticat aparat dar pe un film cu performanţe îndoielnice. Aşadar, indiferent că aveţi un bătrân Zenit sau un Nikon ultraperformant, în nici un caz să nu faceţi rabat de la alegerea unui film bun.

Pentru a şti cum să alegeţi filmul care să corespundă cel mai bine nevoilor voastre trebuie să cunoaşteţi câte ceva despre caracteristicile lor.

Un criteriu important în funcţie de care se face alegerea filmului este sensibilitatea lui. Sensibilitatea filmelor este exprimată printr-un indice convenţional şi creşte exponenţial incepând de la 100 ASA până la 1600 (200, 400, 800..). Această clasificare aparţine Asociaţiei Americane pentru Standardizare (ASA=American Standard Association).

Mai întâlnit în ţara noastră era şi sistemul german de marcare a sensibilităţii, sub iniţialele DIN (Deutsche Industrie Normen). La acest sistem, dublarea sensibilităţii era reprezentată de o creştere cu 3 puncte a indicelui. Astfel, 100 ASA corespunde cu 21 DIN, 200 ASA cu 24 DIN, 400 ASA cu 27 DIN ş.a.m.d. Acest indice se găseşte inscripţionat atât pe ambalajul cât şi pe cutia filmului.

Sensibilitatea indică gradul în care pelicula este influenţată de expunerea sa la lumină. Cu cât filmul este mai sensibil, cu atât el are nevoie de mai puţină lumină. Spre exemplu, cu un film de sensibilitate 200 ASA avem nevoie de o cantitate de lumină de două ori mai mică decât dacă am folosi un film de 100 ASA, pentru a obţine acelaşi rezultat.

Filmele mai puţin sensibile se mai numesc şi filme lente deoarece au nevoie de o expunere mai lungă, iar cele cu mare sensibilitate, firesc, filme rapide. Revenind acum la momentul alegerii filmului, putem spune că şi preţul lor creşte odată cu sensibilitatea (deşi nu chiar în proporţie geometrică…). Pe piaţă se găsesc în mod curent filme de 100, 200 şi 400 ASA. Dacă intenţionaţi să faceţi fotografii la lumină naturală, în aer liber, vă veţi descurca de minune cu unul de 100 ASA. Dar dacă aveţi de gând să faceţi fotografii în spaţii cu mai puţină lumină sau dacă folosiţi un obiectiv mai puţin luminos (spre ex. un teleobiectiv) trebuie să folosiţi un film mai sensibil,  de 200 ASA sau, şi mai recomandabil, treceţi direct la un 400 ASA.

Pe lângă filmele negative mai există şi cele reversibile (diapozitive). La acestea din urmă, imaginea rezultată în urma developării nu mai este negativă ci pozitivă. Ele prezintă dezavantajul că tirajul pe hârtie fotografică este mai complex şi deci, mai costisitor. În plus, filmele reversibile sunt mai “pretenţioase” în ceea ce priveşte expunerea. Dacă nu este extrem de precisă, imaginea va fi vizibil afectată, în timp ce filmele negative tolerează mai bine o expunere greşită (cu o treaptă sau chiar două). La capitolul avantaje, reversibilele “marchează” serios în ce priveşte calitatea imaginii per ansamblu, astfel explicându-se şi preţul lor mult mai ridicat.

Dacă acestea sunt doar câteva repere în legătură cu caracteristicile filmelor, trebuie ştiut că de la o marcă la alta fiecare film are “personalitatea” sa, care se traduce prin rezultate destul de greu sesizabile la început, pe care ochiul ajunge să le distingă abia după o practică îndelungată. O practică în urma căreia va fi încercat cât mai multe tipuri de filme astfel încât să poată descoperi ceea ce se potriveşte cel mai bine cu dorinţele sau exigenţele sale.

Pentru că nu se poate afirma cu certitudine superioritatea unui film sau al altuia (este la latitudinea fiecăruia să găsească raspunsul la această întrebare) vă voi da doar câteva puncte de plecare în această chestiune. Preferinţele fotografilor se împart covârşitor între Fuji şi Kodak excluzând practic alţi producători (cu un uşor ascendent pentru Fuji în ce priveşte filmele reversibile şi pentru Kodak în legătură cu cele alb-negru). Mai contează însă şi alte mărci dintre care amintesc doar Ilford (pentru filme alb-negru).

Încă o chestiune: nu vă aşteptaţi să vedeţi diferenţe majore între două filme decât în condiţii dificile de fotografiere (lumină slabă, iluminare inegală, cromatică foarte variată, etc.). Abia atunci fiecare tip de film va arata ce poate !

La camerele digitale, sensibilitatea ISO nu dispare, chiar dacă nu mai avem de a face cu filmele. În cazul lor, ISO se regleaza manual sau automat şi functionează dupa acelaşi principiu. Reversul, ca şi in cazul filmelor, este ca cu cât ISO este mai mare, cu atât va creşte efectul de granulaţie (sau "noise")

O dilemă în faţa căreia se va găsi la un moment dat orice fotograf este : alb-negru sau color ? Este într-adevăr o problemă căreia i-ar putea fi dedicată zeci de pagini. Tocmai de aceea nu voi zăbovi prea mult la acest capitol.

Să vedem, pe scurt, cu ce ar putea fi mai interesantă o fotografie în alb şi negru ? Să ne reamintim ceea ce se spune despre obiectivele cu distanţă focală scurtă. Că “interpretează” în felul propriu realitatea. Imaginea nu mai arată ca ceea ce văzusem cu ochiul liber. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre fotografia alb-negru; numai că de data aceasta, modificările nu mai sunt aduse dimensiunilor ci culorilor. Obişnuit să vadă o imagine în culori, ochiul uman (sau mai bine zis creierul) va percepe fotografia alb-negru ca fiind “altceva”. Desigur că depinde de imaginaţia şi creativitatea autorului ca acest “altceva” să trezească interesul privitorului, să fie deosebit, să aducă ceva în plus subiectului şi temei abordate.

De regulă, tirajul alb-negru creează o ambianţă mai sobră şi sugerează simplitate. Privitorul “citeşte” mai uşor mesajul, conţinutul fotografiei tocmai pentru că imaginea nu mai este încărcată de multitudinea de culori care (atunci când nu este necesară) poate “aglomera” prea mult imaginea făcând ca impactul vizual să predomine asupra celui intelectiv.

Spuneam în primele rânduri ca trebuie acordată toată atenţia în alegerea filmului deoarece altfel rezultatele muncii voastre pot fi compromise. Mai trebuie să fiţi atenţi la un lucru: developarea filmului. Este esenţială ! A nu se confunda cu operaţiunea de imprimare pe hârtie fotografică (tirajul poztiv sau imprimarea). Spre deosebire de aceasta din urmă developarea fimului se face o singură dată, asa că trebuie făcută bine. Mulţi dau vina pe hârtia fotografică sau pe aparat atunci când nu sunt mulţumiţi de cum arată pozele lor. De fapt, de cele mai multe ori la mijloc este o developare incorectă. Din proprie experienţă vă spun că nu este uşor să găsiţi un laborator cu adevărat de încredere aşa că mare atenţie unde vă developaţi filmele !