Home
 
Despre
 
Echipament
Camere
Obiective
Accesorii
Filme foto
 
Cum funcţionează ?
Diafragma
Obturatorul
Expunerea
 
Cum fotografiem ?
Reguli şi greşeli comune
Prelucrarea digitală
 
Resurse
 
Contribuţia ta
 
Contact
 

EXPUNEREA

Ştiind cum funcţionează diafragma şi obturatorul este timpul să înţelegem unul din cele mai importante momente ale procesului fotografic: determinarea expunerii.

Expunerea este o rezultatul combinaţiei dintre valorile diafragmei şi, respectiv ale obturatorului. Stabilirea expunerii înseamnă determinarea cantităţii de lumină şi a timpului în care această lumină impregnează suprafaţa peliculei (senzorului, în cazul aparatelor digitale) astfel încât să obţinem o imagine corectă. Într-o situaţie dată (a se citi pentru o anumită cantitate de lumină disponibilă), unui timp de expunere îi corespunde o anumită deschidere a diafragmei. Deschiderea (sau închiderea) diafragmei cu o treaptă faţă de valoarea corectă, fără a modifica şi timpul de expunere duce la supraexpunerea* (respectiv subexpunerea) imaginii.

*În realitate, variaţia cu o treaptă a diafragmei nu duce in mod absolut la supra/subexpunere. Filmele negative răspund bine la aceste modificări şi de multe ori sunt făcute intenţionat pentru a da mai mult contrast sau o mai mare saturaţie a culorilor (culorile sunt mai intense) – în cazul închiderii diafragmei. În schimb, la filmele pozitive, mult mai sensibile la aceste variaţii, nu este recomandabil să se recurgă la această ajustare.

Expunerea se stabileşte în mai multe moduri. Ea poate fi automată, caz în care nu mai aveţi nici o grijă, aparatul stabilind singur atât diafragma cât şi timpul de expunere. Unele aparate au însă un mod de expunere parţial automat, în sensul că puteţi alege deschiderea diafragmei, iar aparatul va determina timpul de expunere corespunzător. Sau invers. Există şi expunerea complet manuală. Fotograful îşi alege timpul de expunere şi diafragma pe care le doreşte. De unde ştie el ce valori trebuie să aleagă pentru a reuşi o expunere corectă ? Simplu. Orice aparat care se respectă are încorporat un exponometru. El poate fi optic sau electronic, şi este cel care, în raport de condiţiile de iluminare date, ne “spune” ce parametrii să folosim pentru a obţine expunerea corectă a fotografiei.

Am spus că, în anumite condiţii date, unei valori a diafragmei îi corespunde un anumit timp de expunere. Acest lucru nu înseamnă că pentru aceleaşi condiţii de iluminare nu putem folosi decât un singur timp de expunere (respectiv o singură diafragmă). Exponometrul măsoară lumina disponibilă şi, în funcţie de aceasta, ne poate oferi alegerea între mai multe combinaţii (perechi) de diafragmă/timp de expunere. Fiecare timp are o diafragmă corespunzatoare, însă. Atunci când lumina este suficientă putem utiliza timpi începând de la 500 până la 125 (sau chiar 60). Însă cu cât timpul de expunere creşte (este mai lung) cu atât diafragma trebuie să fie mai închisă.

Acum cred că este mult mai vizibil modul în care aparatul fotografic se aseamănă cu ochiul uman. Irisul corespunde diafragmei (aţi observat cum atunci când privim în lumină irisul se dilată, pupila devenind tot mai mică ?), filmul corespunde retinei (ţineţi minte de la orele de biologie că şi pe retină imaginea este proiectată răsturnat ?) iar cristalinul acelei lentile din obiectiv care prin deplasarea cu câţiva milimetri înainte reglează claritatea pentru subiecte aflate la distanţe mai mici, de câţiva metri  (cristalinul are o mişcare asemănătoare atunci când privim la distanţe mai mici de 6 m – motiv pentru care se şi spune că ochii trebuie relaxaţi privind obiecte depărtate deoarece atunci cristalinul nu face nici un efort).